duminică

Rugaciune catre Maica Domnului


Stăpâna mea preabinecuvântată, folositoarea neamului omenesc, scăparea şi mântuirea celor ce aleargă la tine ! Ştiu cu adevărat că am greşit mult şi te-am mâniat pe tine, preamilostivă Doamnă, şi pe Preabunul Dumnezeu, Care S-a născut cu trup din tine. Am înainte multe chipuri ale celor care, mai înainte de mine, au mâniat bună îndurarea Lui : pe vameşi, pe desfrânate şi pe ceilalţi păcătoşi, cărora pentru pocăinţa şi mărturisirea lor, li s-a dat iertare de păcate. deci, punând înaintea sufletului meu cel păcătos acele chipuri, care s-au umilit şi uitându-mă la bogata milostivire a lui Dumnezeu, pe care au primit-o, am îndrăznit, şi eu, ticălosul, să alerg cu pocăinţă la milostivirea ta cea bună, o , preamilostivă Stăpână. Dă-mi mână de ajutor şi cere de la Fiul Tău, şi Dumnezeu, iertarea păcatelor mele celor grele. Cred şi mărturisesc că Fiul Tău, pe care L-ai născut, este cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Judecătorul viilor şi al morţilor, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cred, iară, şi mărturisesc că eşti cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Aşijderea, eşti izvorul milostivirii, mângâierea celor ce plâng, căutarea celor pierduţi, neîncetată şi puternică mijlocitoare către Dânsul, mult iubitoare a nemului creştinesc şi chezăşuirea pocăinţei mele. Căci, cu adevărat oamenii n-au alt ajutor şi acoperământ, afară de tine, Preamilostivă Doamnă. Nimeni din cei ce au nădăjduit spre tine nu s-a ruşinat şi prin tine îmblânzind pe Dumnezeu, nimeni nu rămâne părăsit. Pentru aceasta rog bunătatea ta cea nemăsurată, deschide uşile milostivirii tale mie, celui ce am rătăcit şi am căzut în noroiul adâncului. Nu te scârbi de mine întinatul. Nu trece cu vederea rugăciunea mea , a păcătosului. Nu mă lăsa pe mine, ticălosul, pe care m-a dus la pierzare răul vrăjmaş. Ci îmblânzeşte spre mine pe Milostivul Dumnezeu, Care S-a născut din tine, ca să-mi ierte păcatele mele cele mari şi să mă izbăvească din pierzania mea. Ca şi eu, cu toţi cei ce au dobândit iertarea, să cânt şi să măresc nemăsurata milostivire a lui Dumnezeu , Celui născut din tine şi neînfruntată ta folosinţă pentru mine, în viaţa aceasta şi în sfârşitul veacului.

Amin

8 comentarii:

  1. no offense taken, bro.
    despre posturile de pe acest blog nu as putea sa comentez
    pentru ca nu cred o ioata din ce scrie in biblie
    si pt ca nu judec ce e diferit, dar atata timp cat te face fericit ma bucura, sincer.
    cum ar spune un prieten de-al meu drag, "GBU"
    si cheers(cum as pune eu:P )

    RăspundețiȘtergere
  2. ai un premiu la mine pe blog - BLOGUL DE AUR
    Felicitari!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos... in ziua de azi lumea uita de credinta si de Dumnezeu! Cred ca e printre putinele bloguri cu tematica religioasa (cel putin din cate am vazut eu),felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. ai un premiu again la mine pe blog,meriti!
    felicitari!!

    RăspundețiȘtergere
  5. mă bucur mult când găsesc bloguri despre credinţă... numai aşa ne putem păstra mintea şi inima curate...

    RăspundețiȘtergere
  6. O rugaciune foarte frumoasa.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Rugaciune catre Sfanta Rita (Sfânta făcătoare de minuni imposibile 22 mai)

    Novenă care se face 9 sau 15 zile consecutiv sau în zilele de joi.

    Sub povara durerilor şi a încercărilor, alerg la tine, o Sfântă Rita, care eşti numită Sfânta imposibilului, la tine vin cu mare încredere ca să ma ajuţi în necazul de faţă (se spune necazul).
    Te rog, eliberează-mi inima de focul încercărilor, căci pretutindeni e înconjurată de strâmtoare. 
    Ia-mă sub ocrotirea dragostei tale şi opreşte izvorul lacrimilor mele, căci toată oboseala mea a fost zadarnică. 
    Pentru a-mi câştiga numai o rază de mângâiere mă încredinţez ţie
    (se spune necazul).
     

    O, tu Sfântă Rita, care eşti avocata cazurilor disperate şi grave, nu este posibil ca numai eu să nu fiu ascultat(ă) şi să nu găsesc la tine mângâiere şi ajutor. Tu îi ajuţi pe toţi cei care aleargă cu încredere la tine. Ascultă-mă şi pe mine şi împlineşte-mi cererea, atât de miraculos cum numai tu ştii să o faci.
    Învredniceşte-mă şi pe mine a-ţi cânta imnul tău de laudă, 
    de mulţumire şi de recunoştinţă. 
    O, Sfântă Rita, ştiu că păcatele mele sunt piedica împlinirii cererii mele, de aceea te rog, o Sfânta Rita, cere de la Atotputernicul Dumnezeu harul unei sfinte spovedanii, cu o părere de rău perfectă şi o hotărâre sinceră de îndreptare. 
    Ajută-mă să obţin de la Iisus, iertarea păcatelor mele şi aşa, prin mijlocirea ta, o Sfânta Rita, împlinirea cererii mele. 
    Ca drept recunoştinţă, voi răspândi evlavia faţă de tine tuturor sufletelor disperate şi necăjite. 
    În tine îmi pun toată încrederea mea, Sfântă Rita, roagă-te pentru mine acum şi pururi şi-n vecii vecilor. Amin

    Se spune de 3 ori  Tatăl Nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui. 

    Rugaciune la suparare si cazuri disperate

    Doamne, Dumnezeule, o mare suparare ma invadeaza, grijile ma asupresc,
    nu vad nici o iesire.
    Dumnezeul meu fii favorabil si ajuta-ma.
    O iubesc pe Sfanta Rita ca pe o sora.
    Dragostea pentru Tine a facut-o sfanta cazurilor imposibile si disperate. 
    Cu ea impreuna te rog sa-ndepartezi de mine paharul nenorocirii mele.
    Ma incredintez bunatatii Tale, si pun viata mea in mainile Tale. 
    Actioneaza in privinta mea conform placerii Tale
    si daca tu vrei in favoarea mea.
    Dar daca, cum pentru Fiul Tau mult iubit Isus Cristos si pentru Sfanta Rita, Tu imi ceri a-ti dovedi iubirea mea, prin Cruce, inaintea Invierii, atunci da-mi sa te urmez, in ciuda a tot, pana la capat.
    Da-mi forta de a suporta tot ce imi trimiti, nu permite fricii sa ma domine.

    Doamne astept mantuirea TA si domnia TA. AMIN.

    Rugaciune catre Sfanta Rita: 

    O ,Sfanta Rita, care ai fost un model de blandete in caminul tau, si un exemplu de acceptare generoasa in timpul anilor lungi ai bolii tale, fii aproape de mine in acest moment dificil.
    Intervin-o pe langa Domnul Atotputernic si bun pentru ca eu sa inteleg invataturile sale de dragoste,prin situatia mea actuala.
    Obtine-mi sa ma abandonez vointei Sale sfinte, 
    ca un copil in bratele mamei sale.
    Mijloceste-mi deasemenea, o Sfanta Rita, pe langa Domnul, ca in indurarea Lui nesfarsita, sa aiba mila de mine, si sa binevoiasca, aplecandu-se parinteste asupra pedepsei mele, sa-mi acorde iertarea, pe care cu umilinta o solicit prin intermediul tau.
    Printr-o viata din ce in ce mai crestina ii voi multumi lui Dumnezeu, pentru ca a vrut in marea Sa bunatate,
    sa binevoiasca sa aplece o ureche atenta la implorarea ta si a mea. 
    AMIN.
      

    RăspundețiȘtergere